Să ne întoarcem la oile noastre și la Ultima transhumanță

Să ne întoarcem la oile noastre și la Ultima transhumanță

A fost odată ca niciodată o zi frumoasă de primavară, în care eram la Odăi, la masa de sub măr, și vorbeam despre oi. De la oile ciupite de Brutus, câinele maratonist degrabă degustător de mioare, am trecut la prețul unei oi (300 de lei bucata) ca apoi să ajungem să ne calculam veniturile în oi. Adică… câte oi am putea noi cumpăra dacă am băga tot salariul în oi. Și cât de mare ne-ar fi turma. Dar stai, că nu oricine are oi e posesor de turmă. Nuuu!

my secret romania_oi_3

Dacă ai câteva oi, să spunem până în 10, se spune că ai niște scame.

Dacă ai până în 50 de oi, ai un cloțan.

Dacă ai până în 100, ai o târlă.

Dacă ai peste 100, ai o turmă.

Nimeni nu avea o turmă. Nici macar la modul ipotetic. Dar nu-i bai. Nu ăsta e baiul.

Pentru copii născuți și crescuți la oraș (ca mine), fără bunici la țară (ca mine), turmele de oi aparțin de altă lume iar transhumanța este o noțiune vagă din manualele școlare. Ciobani care merg cu turmele de oi, sute de kilometri, de la șes la munte și de la munte la șes. De ce? Păi… pentru că iarna oile nu au ce mânca la munte. Doar din cauza asta? Ar mai fi alte motive, dar subiectul ăsta nu e atât de important în cadrul lecției. Cei care au bunici la țară știu, ceilalți să se mulțumeasca cu un cuvânt nou învățat. Important e că transhumanța se întâmplă, există, nu uitați să o menționați la lucrare.

Și ăsta e momentul în care Dragoș Lumpan ar începe să dea din cap, ușor, de la stânga la dreapta.  Ciobanii nu mai pleacă la drum. Trashumanța dispare. Un mod de viață dispare. El știe, căci din 2007 este pe urmele lor, fotografiînd și filmând o ocupație veche de când lumea care se stinge acum. Un proiect fotografic singular s-a transformat într-o documentare amplă de 9 ani, mii de fotografii și mai bine de 10 ore de film. În spatele lor acestor cifre se află lucruri mai lumești, precum dormitul în câmp, iarna, tu în sacul de dormit special cumpărat pentru asta și bacii în haina lor mițoasă (da, cu bocancii în picioare); sau drumul lung, de noapte, parcurs pe o beznă cruntă, pe care doar ciobanii știau cum să se orienteze; sau noul obicei de a nu purta ochelari de soare în preajma câinilor de la stână, pentru că atât ei, cât și oile, au memorie vizuală și trebuie să te recunoască (ca să nu te muște).

my secret romania_oi_1

Poveștile lui Dragoș sunt multe, și mult mai substanțiale decât ce a apucat să ne povestească la prezentarea scurtmetrajului Ultima transhumanță. Putem să avem acces la ele dacă el reusește să termine post producția lungmetrajului Ultima transhumanta. Pentru asta e nevoie de editare, adăugare muzică, grafică, traduceri, corectare de culoare și alte chestii tehnice care costă 9000 de euro. Campania de strângere de fonduri de pe Indiegogo a ajuns la 4 000 euro și mai sunt 12 zile în care trebuie să se ajungă la 9 000 euro.

„Trebuie” pentru că mai e nevoie de atât de puțin pentru a viziona un documentar bine făcut despre o tradiție milenară.

„Trebuie” pentru că donând o sumă mică –  precum 5 euro –  putem sprijini un om care și-a investit 9 ani (și multe finanțe personale) pentru a înțelege și înregistra acest mod de viață.

„Trebuie” pentru că este oportunitatea noastră să aflam mai multe despre ce înseamnă transhumanța, ce presupune ea, care sunt beneficiile ei pentru noi, cum se întâmplă ea în România, Albania, Grecia, Italia, Turcia, Marea Britanie și de ce dispare.

Am investit 15% din costul unei oi într-un documentar despre oi.

Și tu poți face investiția asta, aici.  Și probabil că o să fie banii cei mai bine cheltuiți de luna asta. Pentru că o sa aibă ecou și peste zeci de ani. ;)

ultima transhumanta

Fotografia din cover aparține lui Dragoș Lumpan și a fost folosită cu acordul său. 

Fotografiile din corpul articolului sunt făcute într-una din excursiile noastre. 

Odraslă de neam nomad, din bunici olteni, moldoveni, dobrogeni. Fascinată de centre istorice & arhitectură, chiar dacă se află într-un oraș mic mic. Are o slabiciune pentru zona Banatului.

Cât de mulțumit ești de secretele aflate din articol?

Despre Ioana Pătrășcoiu

Odraslă de neam nomad, din bunici olteni, moldoveni, dobrogeni. Fascinată de centre istorice & arhitectură, chiar dacă se află într-un oraș mic mic. Are o slabiciune pentru zona Banatului.