Pledoarie pentru echitatie cu Miron, Mabel şi Ionuţ la Potcoava

MSR_Potcoava_MironBococi_saritura

Trecem rapid printre dealuri cu zarzări şi meri înfloriţi. E o explozie de verde şi de flori peste tot şi lunca Ialomiţei ne dezvăluie un spectacol nou. Case potrivite, mai scunde decât cele din Muscel, cu pridvor sau cu sală, grădini îngrijite şi orăşele pierdute printre ele. Pucioasa, Fieni – parcă era un combinat la Fieni?

După Fieni, drumul se limpezeşte şi se deschide, casele sunt mai răsfirate şi urcăm printre dealuri. Ne gândim cu toţii că nu mai e mult, pentru că oaza de linişte care ne-a fost promisă nu poate fi altundeva. Cerul cade pe noi, soarele s-a ascuns, verdele pătat doar de vacile şi caii satului e mai intens şi noi tot urcăm. Urcăm până pe coama dealului în satul Brebu şi oprim maşina într-una dintre alveole. Musai să ne rotim privirea 360 de grade şi să respirăm aer de Leaota.

Aici, oleacă ascunsă şi creată pentru oameni care vor să se ascundă de cotidian, stă Potcoava Mountain Hideaway – deschisă în 2015 de Ionuţ Popescu şi familia lui. Centrul de echitaţie Potcoava e locul unde putem descoperi cum şi cât de mult ne putem apropria de cai. Dincolo de taberele tematice, de petrecerile corporate şi de evenimentele de familie, observi că locul e pentru iubitorii de cai şi pentru cai, lucru pe care şi Ionuţ îl mărturiseşte amuzat: „Mi-a zis un oaspete că i se pare că aici totul se învârte în jurul cailor. I-am confirmat că aşa e!

MSR_Potcoava_Runcu

Noi am fost în aprilie pentru o primă întâlnire cu cei 10 cai tirolezi, cunoscuţi de amici şi drept „blondele de la Potcoava„, şi ne-a plăcut aşa de mult că am revenit cu bucurie pentru Haidook Summer Fest, festivalul care îşi propune să celebreze şi să reînvie spiritul haiducesc al zonei şi pentru #HaidookExperience, o experienţă de călărie şi haiduceală în Munţii Leaota.

MSR_Potcoava_HaidookSummerFest

În iulie, drumul spre Potcoava n-a mai fost aşa lin şi liber, pentru că maşinile curgeau înspre dealul din faţa pensiunii, amenajat cu manej, scenă, loc de masă şi baloţi de paie pentru relaxare. Invitaţii şi gazdele festivalului Haidook Summer Fest au atras lume pasionată de cai şi echitaţie din toate judeţele ţării. Cu toţii ne-am lipit de gardul manejului când a fost anunţat Miron Bococi – „Vrăjitorul de cai”.

MSR_Potcoava_MironBocociMSR_Potcoava_MironBococi_Feeling IMG_0837

Miron Bococi – „Caii au fiecare o personalitate a lor, fiecare are talentul lui”

Născut într-un sat din Maramureş, Miron a fost toată viaţa aproape de cai. Acum locuieşte în Barcelona şi este vedeta multor festivaluri ecvestre de talie internaţională din Europa şi Asia, dar mărturiseşte că „lucrurile de bază despre animale, comportamentul lor şi cum le îngrijeşti” le ştie de mic, de acasă.

Caii lui de acum sunt diferiţi de cei cu care lucra acasă: „Aveam cai de talie medie, potriviţi pentru muncă şi mers la câmp.” Cei pe care i-am văzut noi la show sunt înalţi şi frumoşi de pici lângă ei. Bruce şi Feeling au intrat primii în manej şi au mirosit pe toată lumea – sunt fraţi, dar îi deosebim uşor pentru că Bruce are coama mai scurtă şi pentru că Feeling face toate săriturile care ne lasă cu gura căscată.

L-am întrebat pe Miron dacă îşi alege caii şi mi-a zâmbit: „La început am lucrat cu ce am prins. Acum am câţiva cai pe care i-am ales eu, dar încă nu apar în spectacole. Avem mult de muncă.

Ce face Miron Bococi cu caii poate părea simplu pentru că e fără cusur și natural. În realitate, vorbind cu el, ne-am dat seama că de la alesul cailor, la înțelegerea talentului lor, la lucrul cu ei în fiecare zi, e foarte-foarte mult efort. Pornind de la cunoştinţele dobândite în copilărie a combinat mai multe tehnici până când a ajuns la un stil unic de dresură şi comunicare cu caii. Cailor li se luminează ochii când îl văd, iar el se transformă când e în preajma lor.

MSR_MironBococi_colajMSR_Potcoava_Miron_Mabel

Mabel Ramirez Fernandez – „De la doi ani încep dresajul, fac lucruri împreună cu caii, au încredere în mine, ne bucurăm unii de alţii şi ne descoperim.” 

Mabel e prietena lui Miron şi în iulie a venit pentru prima oară în România. I-a plăcut mult atmosfera de la Haidook Summer Fest şi ne-a încântat şi ea cu un număr de dresură, alături de poneiul Bebe. Povestind cu Mabel am aflat că ea antrenează cai pentru cursele de anduranţă şi numaidecât mi-am imaginat-o alergând pe un pur-sânge arab cu vântul în plete.

Competiţiile de anduranţă sunt de aproximativ 88 de km cu trei pauze de 45-50 de minute fiecare, iar competiţiile internaţionale se desfăşoară pe distanţe mai mari de 80, 120 şi 160 km cu pauze mai scurte şi un control veterinar foarte strict. Călăreţul şi calul lui sunt singuri, nu există public, iar calul trebuie să fie potrivit pentru acest sport, dresat şi antrenat pentru alergare în natură, sărituri peste obstacole, rezistenţă.

Am întrebat-o pe Mabel cum face: „îi antrenez uşor, începând cu 4 ani. Trebuie să fie foarte bine dezvoltaţi fizic înainte să înceapă cursele. După un an de curse şi concursuri îi apăs mai tare, dacă tipul acesta de competiţii li se potriveşte.” Mabel are acelaşi stil de comunicare directă cu caii, ca şi Miron. Caii le spun lucruri, au încredere în ei.

MSR_Potcoava_Mabel

Tot povestind Mabel ne-a spus că dezvoltă o relaţie de încredere cu fiecare dintre cai: „de la 2 ani încep dresajul propriu-zis. Facem lucruri împreună, calul are încredere în mine, ne bucurăm unul de altul şi ne descoperim„.

Ca şi cum te-ai juca cu un copil„, zic eu. „Exact!„, zice ea şi zâmbim amândouă la gândul că ne-a ieşit o conversaţie în spaniolă dincolo de „Hola!” şi „Donde está la playa!

 Ionuţ Popescu – „Mi-aş dori să vină lumea pentru cai!”

Ionuţ îl „învinuieşte” pe Mihnea Vârgolici, fondatorul hergheliei şi centrului de echitaţie de la Prod, pentru că i-a transmis microbul cailor. După un weekend la Prod, cu cai, poveşti şi atmosferă de haiducie i-a venit ideea să pună bazele acestui loc. După nişte ani şi 2 săptămâni în Spania, la ferma lui Miron Bococi, şi-a zis că e pregătit. Ionut Popescu - photo by Calin Stan

A găsit satul Brebu după ce a luat la pas toată Muntenia. Avea nevoie de un loc aproape de Bucureşti pentru că în România turismul intern se bazează aproape exclusiv pe cei care pornesc din Bucureşti. A reuşit să cumpere suficient teren cât să îşi asigure o oază la 3km de sat. „După ce am construit grajdul, mi-am dorit manej, un ţarc circular, padocuri pentru cai, dar în acelaşi timp trebuia să mă gândesc la un loc unde oamenii să aibă unde să doarmă, să mănânce, să se simtă bine.

După ce îţi povesteşte aventurile unui antreprenor în România şi cum „înainte de Potcoava nu avea fire albe în cap”, Ionuţ revine la pasiunea lui: „Mi-aş dori să vină lumea pentru cai, să oferim mai multe ore de echitaţie decât zile de cazare!” Dorinţa lui vine din experienţa cu caii de până acum, din descoperirea beneficiilor echitaţiei pentru el şi pentru familia lui. Cu cât mai mulţi copii, tineri şi adulţi descoperă cât de multă linişte ai într-un astfel de loc, câte abilităţi îţi dezvolţi fiind în preajma cailor şi învăţând să călăreşti, cu atât mai bine pentru toată lumea. Echitaţia e un sport complet – pentru minte, suflet şi corp.

MSR_Potcoava_caiiHafflinger MSR_Potcoava_caiiinsa

Programele de echitaţie disponibile

Pentru că echitaţia este şi un sport extrem, prima regulă a celor care ne învaţă să îl practicăm este siguranţa. Aşa că Polka, Steward, Piggi, Royal Lady, Aquavit, Lizi, Nelli, Matilda, mama lui Oscar, Pandora, mama lui Hope şi Lili – căluţii Hafflinger de la Potcoava şi instructorii antrenaţi de Miron Bococi ne aşteaptă să învăţăm şi să practicăm în funcţie de nivelul nostru:
  • programul „Descoperă Călăria” este potrivit celor care nu au călărit niciodată, nu vor încă să ia lecţii de călărie, însă vor să se plimbe un pic pe drum sau prin pădure să vadă cum e. Cei de la Potcoava pun un cal la dispoziţie şi un membru al echipei lor va merg permanent pe lângă cal, ţinând calul de lesă. Noul călăreţ este ajutat să se urce pe cal şi scos la plimbare în imprejurimile de la Potcoava. Timp recomandat pentru o şedinţă: 1 ora şi jumătate – 2 ore.
  • programul „Explorează. Excursii călare” – După iniţierea în călărie (ore în manej alături de instructor) te-ai “calificat” la “intermediari” şi poţi face excursii călare. Deja ştii să încaleci, să porneşti şi să opreşti calul, să îţi ţii echilibrul pe el şi să îl faci să meargă în direcţia dorită de tine. Poţi merge la pas sau la trap aşa că treci la pasul următor: testarea abilităţilor într-o excursie călare. Excursiile pot fi de 1 sau de 2 zile şi se organizează în funcţie de gradul de dificultate dorit de călăreţ. Bineînţeles, vom avea şi un ghid care merge tot călare alături de cei care solicită excursia.

  • programul “#HaidookExperience” – cel mai complex program oferit de Potcoava, conceput special pentru cei care au experienţă vastă în echitaţie. Tura călare “Haidook Experience” este gândită ca pe timpul haiducilor, cu o durată între 3 şi 6 zile. Locul de dormit va fi la stână, în mijlocul naturii, iar mâncarea pe care o vom avea la dispoziţie va fi cea de la ciobani. Vor fi 2 ghizi din echipa de la Potcoava alături de participanţi, iar numărul maxim de persoane admise într-un grup este de 6-8.

Noi am experimentat şi „Descoperă călăria” şi „Explorează” şi „HaidookExperience” în iulie şi o să revenim cu dovezi din aventura noastră de haiduci în Munţii Leaota. Ştim că ne-a plăcut enorm şi că ne-am întoarce oricând, aşa că o să revenim cu poveşti de la Potcoava!

Acest articol a fost scris în cadrul infotripului “#HaidookExperience” organizat de centrul de echitaţie Potcoava.ro, în parteneriat cu Haidook Summer Fest, Crama Histria si Turism Market.

HaidookExperience_fotobyCalinStan

photos by Florin Vâlcea – MSR şi Călin Stan – TheDrone.ro

Mai multe fotografii din weekendul 8 – 10 iulie, aici, pe pagina de Facebook My Secret Romania

Pentru Gabi, dorința de aventură vine la pachet cu pragmatismul, cu intuiția și cu pasiunea de a învăța din fiecare experiență. Călătoria în Brazilia i-a arătat cum e să prețuiești fiecare moment şi cât de importante sunt „acasă” şi identitatea pe care o duci cu tine în lume.

Cât de mulțumit ești de secretele aflate din articol?

Despre Gabriela Solomon

Pentru Gabi, dorința de aventură vine la pachet cu pragmatismul, cu intuiția și cu pasiunea de a învăța din fiecare experiență. Călătoria în Brazilia i-a arătat cum e să prețuiești fiecare moment şi cât de importante sunt "acasă" şi identitatea pe care o duci cu tine în lume.