Proiecte faine, neaoșe, de urmărit – II

Găsim, urmărim, aflăm, ne împiedicăm de proiecte faine. Unele sunt doar în online, altele au și o componentă offline dar toate sunt inspiraționale. Mai mult, ele reprezintă o mărturie că oamenii își urmează curiozitățile, pasiunile și că împărtăsesc și cu alții ce au descoperit. De asemenea, arată că în România se întâmplă ceva – ceva de bine.

Intenționăm să vă prezentăm, lunar  trimestrial, câte trei proiecte pe care le urmărim și le admirăm. Cu speranța că o să ni se alăture mai mulți. :)

povesti sasesti

Povesti săsești

Curiozitatea mea față de sași a apărut târziu, cândva în vremea facultății, după o expoziție foto a celor de la Mioritics. Ce știam despre sași? Mai nimic. Dacă nu ai legături de sânge în Ardeal, în afară de faptul că sunt de origine germană, că au venit pe teritoriile astea acum vreo 800 de ani ca să apere granițele și că erau una dintre cele trei minorități importante înainte de 1918, nimic. Nimic despre obiceiurile lor, despre modul lor de a gândi, despre sărbători, despre modul de funcționare al comunităților. În momentul în care a apărut acest proiect am simțit că o lume nouă mi se deschide, una ascunsă și inaccesibilă până atunci. Lăsați-o pe Mihaela să vă poarte în lumea sașilor și să vă poveastească despre Blumenfest, sărbatoarea iubirii, sau despre unde sunt acum sașii noștri.

Le găsiți aici: www.facebook.com/Povestisasesti  sau aici: https://povestisasesti.com/

targu jiu

Târgu Jiu de Odinioară

Am început să urmăresc pagina asta ca să intru un pic mai mult în lumea strămoșilor Gabrielei. (Bine, strămoșii mei dinspre tată tot de acolo sunt, dar rădăcinile lui Gabi sunt mai puternice). Am ajuns să am un reflex pavlovian: de câte ori văd undeva scris Gorj, mă gândesc la bunicii Gabrielei. Și prin fotografiile vechi, afișate aici, reușesc să intru un pic în lumea lor, să-mi imaginez cum arată un colț de țară, altul decât capitala, acum 100 – 120 de ani.

Îl găsiți aici: www.facebook.com/Targu-Jiu-Odinioara-842417982519011

arhiva MTR

Arhiva de imagine MȚR

Tot legat de imagini vechi și de alte lumi, urmăresc cu plăcere Arhiva de imagine a Muzeului Țăranului Român, un loc virtual unde sunt adunate „o istorie a istoriilor, o memorie a memoriilor, o realitate a realităților sociale.” Ni se îngăduie accesul la un cotidian, urban sau rural, trecut sau prezent.  Zilnic, în mediul online. În cel offline, vizitatorii, pasionații de imagine, curioșii sunt invitati să-și facă propria expoziție folosind fotografii vechi în cadrul proiectului „Imaginea – Martor„.

”Expoziţia este deopotrivă un demers de educaţie vizuală, dar şi de «dezvăţare» muzeală. Ne dorim ca vizitatorii să uite că în muzee nu au voie să atingă, să întrebe, să caute, să aleagă, să contribuie. Mai mult decît muzeul, arhiva este percepută ca un spaţiu eminamente închis. Arhiva de muzeu, cu atât mai mult. Expunerea mizează pe tensiunea dintre misiunea de conservare şi cea de arătare a colecţiilor muzeale şi experimentează interacţiunea dintre arhivă şi vizitator ca mod de cunoaştere şi explorare muzeală” –  Simina Bădică, manager de proiect şi curator al Arhivei de Imagine.

Noi zicem că e de neratat, mai ales că te poți juca până pe 3 iulie.

O găsiți aici: https://www.facebook.com/ArhivaDeImagine

Odraslă de neam nomad, din bunici olteni, moldoveni, dobrogeni. Fascinată de centre istorice & arhitectură, chiar dacă se află într-un oraș mic mic. Are o slabiciune pentru zona Banatului.

Cât de mulțumit ești de secretele aflate din articol?

Despre Ioana Pătrășcoiu

Odraslă de neam nomad, din bunici olteni, moldoveni, dobrogeni. Fascinată de centre istorice & arhitectură, chiar dacă se află într-un oraș mic mic. Are o slabiciune pentru zona Banatului.

2 Comments