Unde si cum facem ciocolata

MSR_HeidiChocoWorld5

„Cine se trezeşte de dimineaţă, departe ajunge!” a fost motto-ul nostru sâmbătă pe la 8 dimineaţa. Ne-am trezit atraşi de ideea de ciocolată şi de „ciocolăţit” şi ne-am îndreptat cu mic, cu mare spre Heidi Choco World.

Fabrica Heidi din comuna Pantelimon nu e o destinaţie obişnuită pentru sâmbătă dimineaţa, dar se poate transforma uşor într-un obiectiv „dulce” şi într-o lecţie despre determinare şi succes. Deschisă în 1994 de investitori elveţieni, fabrica înregistrează creşteri şi premiere:

  • 1996 – prima tabletă specială de sărbători cu scorţişoară şi ciocolată albă
  • 1997 – primele figurine de sărbători
  • 1998 – Heidi Pralinetti, cutia de praline care se termină foarte repede
  • 2000 – tableta Heidi Cappucino devine unul dintre cele mai iubite produse
  • 2013 – brandul Heidi trece în mâinile unui puternic consorţiu austriac
  • 2015 – Heidi Chocolat este recunoscută între mărcile premium de ciocolată în cele mai importante pieţe la nivel internaţional şi este prezentă în 48 de ţări, pe 6 continente.

Colaj_Heidi_produse

Pentru a fi mai aproape de clienţi şi pentru a avea un feedback constant asupra produselor, cei de la Heidi au deschis magazinul şi atelierul Heidi Choco World, unde găsim produsele standard şi produse create în serie limitată de maeştrii ciocolatieri. În atelier, pasionaţii de ciocolată pot să îşi creeze propria tabletă şi să afle mai multe despre tainele acestei arte.

MSR_HeidiChocoWorld1

Înarmaţi cu întrebări de tipul „este ciocolata albă ciocolată?” şi „este adevărat că a scăzut producţia de boabe de cacao?” am urmat-o pe Miruna – maestrul nostru ciocolatier – într-o călătorie pe urmele ingredientelor. Am aflat de unde sunt aduse boabele de cacao, cum arată fructul şi care e procesul prin care trec boabele. Am gustat masă de cacao(ce se obţine după ce presezi boabele de cacao) şi am simţit cu toţii gustul amar şi grăsimea. Apoi am aflat restul ingredientelor: zahăr, lapte praf (obţinut după ce arunci văcuţa din avion), masă de cacao, pudră de cacao, unt de cacao, lecitină şi vanilie.

Pentru a obţine cele 3 tipuri de ciocolată produse de Heidi, ingredientele se combină cam aşa:

  • ciocolată albă:  zahăr, lapte praf, unt de cacao, lecitină şi vanilie (este ciocolată pentru că folosim unt de cacao)
  • ciocolată cu lapte:  zahăr, lapte praf, masă de cacao, pudră de cacao, unt de cacao, lecitină şi vanilie
  • ciocolată amăruie:  pudră de cacao, masă de cacao, unt de cacao, zahăr, lecitină şi vanilie (ciocolata amăruie de 85% înseamnă 85% cacao şi 15% restul ingredientelor)

MSR_HeidiChocoWorld2 MSR_HeidiChocoWorld4

Pentru a obţine tipul propriu de ciocolată, noi am adăugat tot felul de alte ingrediente: merişor, zmeură, fistic, vişine confiate, caramel, cristale de sare neagră, chili, piper roşu, scorţişoară, migdale caramelizate, nuci caramelizate, caramel şi câte şi mai câte.

Colaj_Heidi_lucru

Vă întrebaţi cum arătam la plecare din atelier? Sau cum arată rezultatele?

MSR_HeidiChocoWorld6MSR_HeidiChocoWorld5

Arătam mult mai bine decât de dimineaţă şi de la endorfine, şi de la whiskey-ul din praline şi de la mândria că am devenit ucenici ciocolatieri!

***

Am fost la atelierul de ciocolată în urma concursului pe care l-am organizat împreună cu Heidi. Atelierele sunt pentru 10 persoane (adulţi sau copii mai mari de 8 ani) şi au două formule (Standard sau Premium). Dacă doriţi să rezervaţi un astfel de atelier la Heidi Choco World, puteţi citi mai multe pe site sau puteţi cere informaţii la 021 2006 984 or (+40)744.754.997

Pentru Gabi, dorința de aventură vine la pachet cu pragmatismul, cu intuiția și cu pasiunea de a învăța din fiecare experiență. Călătoria în Brazilia i-a arătat cum e să prețuiești fiecare moment şi cât de importante sunt „acasă” şi identitatea pe care o duci cu tine în lume.

Cât de mulțumit ești de secretele aflate din articol?

Despre Gabriela Solomon

Pentru Gabi, dorința de aventură vine la pachet cu pragmatismul, cu intuiția și cu pasiunea de a învăța din fiecare experiență. Călătoria în Brazilia i-a arătat cum e să prețuiești fiecare moment şi cât de importante sunt "acasă" şi identitatea pe care o duci cu tine în lume.